Muntele Ciucaş – sau excursia noastră de 5 stele

Muntele Ciucaş este un relief de munte în Carpaţii de Curbură preferat de alpinişti, de turişti, de oamenii care vor să facă numai o plimbare, sau care vor să se relaxeze şi nu în ultimul rând, de familii. Muntele este numit şi muntele Roşu, deoarece în iunie, când rhododendronul este înflorit, muntele are o culoare din roz înspre rosu. Floarea rhododendron este foarte rară, şi în ţară se găseşte numai în puţine locuri. Noi suntem norocoşi, că stăm aşa de aproape de locul lor.

Anul trecut, când am fost şi noi pe munte, am fost minunaţi: muntele avea o culoare fascinantă – o culoare de un roz viu, ca şi când cineva l-ar fi îmbrăcat într-o rochie de fetiţă. Am început excursia din Babarunca, şi ne-am dus cu maşina până la Cabana Ciucaş. Eram mulţi în numai o maşină, aşa că noi, copii am stat afară, în portbagajul deschis al maşinei. Ajunşi la cabană, ne-am dat jos, şi am început căţărarea spre vârful muntelui, spre Vârful Ciucaş de 1954 de metri. Am mers fără să ne oprim demulte ori să ne odihnim, dar nici nu am simţit nevoia acestiua. Am fost fericiţi că însfârşit puteam fi împreună cu toţii. Când am început să ne apropiem de vârf, am observat, că vântul bate mai tare decăt jos, la cabană. Când am ajuns pe vârf, vântul s-a întăţit, şi a apărut şi ceaţa.

Ne-am odihnit acolo sus, pe vârf, şi când am pornit înapoi, la cabană, situaţia s-a înrăutăţit şi mai tare. Ceaţa a devenit foarte groasă, încât nu vedeam înaintea noastră ce e, şi dintr-o dată a început să plouă. Ploaia era foarte rece, şi cărarea a devenit un pârâu de noroi. Oriunde călcam, călcam în noroi. Până am ajuns la cabană, eram toţi uzi leoarcă, şi murdari din cauza glodului. Ne-am aşteptat ca maşina să fie udă, însă în zona cabanei nu a plouat, aşa puteam sta în portbagaj şi pe drumul de înapoi, la casa prietenilor din Babarunca.

În casă, după ce toţi ne-am schimbat, mamele au făcut ceai şi toată lumea râdea cu ceaşca de ceai în mână. Excursia aceasta nu era atât de comodă ca într-un hotel de cinci stele, dar priveliștea a meritat totul pentru noi, pentru că, uneori, în natură poți să te simți mai bine, și astfel natura începe să reprezinte cele cinci stele.

Articol realizat de Sipos Emese.