Hlavathy Péter | Descoperă lumea prin cercetăşie!

Interviu cu Hlavathy Péter despre cercetași

În primul rând am dori să vă întrebăm despre numele concret al grupului de cercetași format în Săcele. Este adevărat că acesta este primul? 

Grupul de cercetași din Săcele se numește „Zajzoni Rab István”, denumit după poetul maghiar Zajzoni Rab István, originar din satul Zizin. Fiecare grup are și un număr, al nostru are numărul „059”. Este adevărat că este primul grup de cercetași din Săcele, însă el a fost creat și a avut activitate cu mulți ani în urmă. Însă în urmă cu 10 ani și-a sistat activitatea. Eu încerc să repornesc activitatea grupului. Prima întâlnire a avut loc anul trecut la începutul lui octombrie, la sediul Asociației Ceangăilor Bârsa, şi până în prezent această asociație ne asigură loc pentru a ne desfășura activitățile.

Ce scop are grupul de cercetași?

Scopul cercetășiei este de a ajuta tinerii în dezvoltarea lor fizică, mentală și spirituală, pentru a deveni membrii constructivi ai societății printr-o educație non formală.

Presupunem că și cercetășia  este un voluntiariat. În ce constă voluntariatul acesta?

Voluntariatul cercetășiei constă în faptul că nimeni nu-i obligă pe cercetași să fie cercetași. Fac ceea ce fac din propria inițiativă și pentru că, cred în valoarea morală a ceea ce fac.

Ce v-a îndemnat să vă ocupați de acest proiect? Și de ce aveți nevoie ca să puteți fi liderul echipei?

Lipsa activității de cercetași în Săcele și dorința de a educa tinerii într-un mod neconvențional, precum și dorința de a le arăta un exemplu de urmat. Ca să fiu liderul echipei am nevoie în primul rând de multă răbdare și entuziasm, dar în același timp trebuie să urmez și o serie de cursuri de formare.

Ce planuri aveți pentru viitor?

Aș vrea ca în 5, maxim 10 ani să pot instrui destui urmași ca grupul de cercetași „059 – Zajzoni Rab István” să nu-și mai sisteze activitatea niciodată și să arate un exemplu de urmat pentru tinerii din Săcele.

De ce este important să fii cercetaș? Ce „câștigi” dacă ești cercetaș?

Nu este deloc important să fii cercetaș. Însă dacă ești, poți să înveți lucruri care în școală nu se învață și poți să te pregătești mult mai bine pentru Viață.

Ce sfaturi aveți pentre tineri și pentru DSCD (Din Săcele, cu drag)?

Ca să aibă curaj să viseze și în loc să aștepte ca alții să le arate drumul de urmat, să-și realizeze visele urmând valorile reale din viață.

„Ce înseamnă cercetăşia pentru mine?”

La această înterbare au răspuns membrii grupului „059 – Zajzoni Rab István”: „Distracţie”- Hochbauer Éva, „Bucurie”- Székely Szende, „Creativitate”- Nagy Emese, „Protejarea naturii”- Bíró Barna, „Prietenii”- Bartos Király Júlia, „Orientare”- Jakab Zoltán, „Veselie”- Kapitány Partin Tímea, „Explorare”- Miklós Hunor, „Lumea dintr-un alt unghi”-Köllő Hunor.

Articol realizat de Székely Anna-Zsófia şi Köllő Hunor