Despre școală și valori cu Dorel Cerbu

În prezent domnul Cerbu este ghid turistic național și conduce o firmă de turism alături de fiica sa. Din septembrie 1981 și până în septembrie 2017 a fost educator (profesor geografie și franceză), ocupând și funcții de conducere (director, director adjunct, director educativ) în cadrul actualului Liceu Tehnologic “Victor Jinga”. În plus, din 1993 este animator al unei trupe de teatru „Catharsis” și al schimbului teatral liceal liceal francez-român. De-a lungul anilor a fost implicat în activitate comunitară la Asociația “Izvorul” și Asociația de Înfrățirea “Amitie” Vire- Săcele.  O realizare importantă este înfrățirea reciprocă a orașelor Săcele, România și Vire, Franța.

În broșura „Oameni ai orașului Săcele„ domnul Dorel Cerbu ne-a răspuns la întrebarea „Ce este special pentru tine la orașul Săcele?” în felul următor:

Săcele este special prin locul în care este așezat. O locație unică în țară, în modul de a împărți câmpia cu muntele. Săcele a fost și este o comunitate multiculturală și a reușit să împace în viața de zi cu zi aspirațiile localnicilor. Pe lângă acestea, Săcele a fost un loc binecuvântat de Dumnezeu! Eu am aici o viață împlinită, fericită, bogată în satisfacții și o relație autentică cu copiii și oamenii, de aceea am și ales să rămân aici. Poate ceea ce a contat și contează cel mai mult este relația pe care o am cu oamenii aici!

Broșura poate fi citită online aici.

Cu domnul Cerbu am discutat pe-ndelete însă și despre școală, despre relația dintre profesori și elevi, despre comunitatea diversă din Săcele. Considerăm relatările sale ca fiind demne de împărtășit și multe opinii valoroase pentru lumea din jurul nostru.  Spre exemplu, s-a punctat că vital în procesul educațional al elevilor este autocunoașterea, perfecționarea și autoeducarea, alături de valori precum educația morală, etică și civică.

Școala este în ziua de azi  o convenție socială, iar cantitatea de informații exitentă și predată este ca un taifun pe care nici școala, nici altcineva nu-l poate gestiona. Elevii sunt epuizați de vorbăria dascălilor, forțele de viață ale copiilor se scurg pe măsură ce nu este introdus un conținut care să-l ajute să evolueze să se autoeduce. Prin urmare, ne confruntăm cu copii care fie se plictisesc, fie devin violenți și strică bunurile din școală.

Tinerii de azi sunt viitorii adulți, astfel un tânăr trebuie să descopere principii în modelele din jur și nu în modelele “de carton, găunoase”, prezentate în mass – media. Putem fi de acord că elevii rămân cu ceea ce au învățat să facă, cu ceea ce le permit calităților lor să facă, deoarece conținutul științific se uită.

Sistemul actual nu are conținut sufletesc pentru copii. Noi ca dascăli avem datoria să-i iubim necondiționat, să cunoaștem într-un mod profund caracterul lor,  și să-i învățăm să se iubească și ei la rândul lor. Tot ceea ce facem trebuie făcut “de dragul lor”, nu de dragul orgoliilor personale sau de dragul unui salariu.

Important în formarea tinerilor rămân deci esențiale informațiile pe plan moral, etic, educativ, civic, ținând cont de aspectul practic de a câștiga o meserie și de a fi util pentru societate.

Ceea ce m-a interesat pe mine dintotdeauna ca dascăl este relația autentică cu elevii, nu una bazată pe milă creștină ci pe o recunoaștere subiectivă și obiectivă a nevoilor comunității.  Majoritatea elevilor nu se încadrează la performanță (care se impune pentru a hrăni anumite orgolii personale sau naționale), prin urmare, examenele devin ceva artificial.

Legat de diferențele dintre oameni, conflicte locale, discriminare și diversitatea culturală din Săcele, domnul Cerbu afirmă:

Dumnezeu nu discriminează pe nimeni. E problema mea că mă simt discriminat și că mă autovictimizez. Văicăreala este un sport național, iar cârcoteala nu este un mod de viață, poate doar unul autodistructiv. Este nevoie de eforturi pentru a accepta o minoritate (întârziată) și vina este a majorității (educate, evoluate), pentru că nu a depus eforturile aferente pentru ca minoritatea să evolueze similar.

Către final, transmitem o recomandare din partea dânsului și anume: cartea Pescărușul Jonathan Livingston, de Richard Bach (scurtă recenzie aici).